COOLPIX P1000

Atingeți stelele. Cuibăriți-vă lângă vulturi. Cerul nu mai este limita când aveți un zoom optic extraordinar, de 125x. Realizați fotografii și materiale video clare, cu subiecte care erau inaccesibile – până acum.

nikon-image

Depășiți limitele

Peisaje selenare. Natură sălbatică. Aeronave îndepărtate. Zoomul optic de 125x este cel mai mare din lume.¹ Intervalul de distanțe focale al acestuia, de 24–3000 mm, este remarcabil și la îndemână.²

Funcția Dynamic Fine Zoom de 250x extinde în mod digital limita de zoom superioară la o valoare extraordinară, de 6000 mm.² ³ Încadrați întreaga scenă cu o compoziție de unghi larg sau acționați zoomul pentru a vă apropia de cele mai mici detalii. Chiar și de cele de pe suprafața lunii.

nikon-image

Fotografii impresionante

Bucurați-vă de imagini clare, chiar și atunci când fotografiați cu distanțe focale extrem de mari, de telefotografie. Obiectiv NIKKOR cu deschidere mare a diafragmei, de f/2.8-8, cu senzor de imagine de 16 MP și suport pentru fișiere RAW.

Senzorul CMOS sensibil, iluminat din spate și obiectivul NIKKOR cu deschidere mare a diafragmei, de f/2.8-8, vă oferă libertatea de a fotografia în lumină scăzută. Puternicul sistem de procesare a imaginii EXPEED și tehnologiile avansate utilizate de Nikon pentru fabricarea obiectivelor minimizează distorsiunile, chiar și la valori ridicate ale zoomului. Sistemul rapid de focalizare automată vă permite să fotografiați acțiunea cu până la 7 fps. Iar suportul pentru fișiere RAW vă permite să salvați și să exportați fișiere de imagine necomprimate în programul pe care îl utilizați pentru procesare/editare.

nikon-image

Orice unghi

Compuneți fotografii incredibile cu vizorul electronic de înaltă rezoluție al aparatului foto și cu monitorul mare, cu unghi variabil. Vizorul electronic de ultra-înaltă definiție (aprox. 2.360.000 puncte) oferă o vizualizare clară, detaliată a fotografiei, chiar și în condiții de lumină puternică. Iar monitorul LCD luminos, de 3,2 inci, cu 921.000 puncte, poate fi înclinat și rotit în aproape orice direcție. Un senzor de ochi comută automat de la fotografierea prin monitor la fotografierea prin vizor, imediat ce ridicați aparatul foto spre față.

nikon-image

Înregistrați segmente video 4K/UHD extraordinare, cu sunet stereo

Apropiați-vă de locul de lansare a rachetei. Filmați primul zbor al puiului de vultur, dintr-o ascunzătoare îndepărtată. Înregistrați simplu segmente de film 4K/UHD la 30p sau imagini video Full HD (1080p) la cadențe de cadre de până la 60p. Aparatul foto acceptă ieșire HDMI curată, astfel încât puteți să redați materialele video pe un monitor extern în timpul înregistrării. Iar mufa pentru microfon a aparatului foto vă permite să utilizați un microfon extern, pentru a înregistra un sunet mai clar. Funcțiile pentru film din aparatul foto includ opțiunea Film supercursiv, care vă permite să creați o secvență cu mișcare rapidă a peisajelor schimbătoare și a perspectivelor unice. Iar funcția de Filmare secvențială este perfectă pentru înregistrarea peisajelor celeste, a dârelor de stele și a trecerii lunii pe cerul nocturn.

nikon-image

Imagini stabile

Sistemul de reducere a vibraţiilor de la Nikon compensează tremuratul aparatului foto. Obțineți fotografii și secvențe video stabile, chiar și atunci când fotografiați cu aparatul foto ținut în mână utilizând distanțe focale de telefotografie.

Sistemul VR (reducere a vibrațiilor) optic cu dublă detecție de la Nikon vă permite să fotografiați cu timpi de expunere cu până la cinci trepte mai lungi decât ar fi altfel posibil.⁴ Efectele tremuratului aparatului foto sunt minimizate chiar și în condiții cu lumină scăzută și puteți să captați imagini și filme mai clare, fără subexpunere. Modul Activ de reducere a vibrațiilor oferă imagini mai stabile în vizor și pe monitor, lucru ideal când sunteți în mișcare. Indiferent dacă fotografiați un condor observat de pe platforma unui jeep sau o balenă care face un salt, văzută de pe puntea bărcii – veți compune fotografia perfectă.

nikon-image

Țineți aparatul foto conectat la dispozitivul inteligent

Sincronizați fotografii incredibile pe măsură ce fotografiați, apoi le partajați instantaneu. Utilizați dispozitivul inteligent pentru a fotografia de la distanță. Aplicația SnapBridge de la Nikon menține aparatul foto conectat permanent la dispozitivul inteligent prin Bluetooth® Low Energy.⁵ Sincronizați fotografiile cu cele din dispozitiv pe măsură ce fotografiați, fără a fi necesar să vă reconectați de fiecare dată. Transferați manual filme oricând doriți, prin intermediul funcției Wi-Fi® încorporate în aparatul foto.⁶ Aplicația SnapBridge actualizează locația și data aparatului foto prin funcția GPS de pe dispozitivul inteligent, simplificând urmărirea odiseelor telefotografice. De asemenea, aplicația vă permite să utilizați dispozitivul inteligent pentru a acționa zoomul aparatului foto sau pentru a declanșa.

nikon-image

Jucați-vă printre stele

Fiți creativ cu modurile de fotografiere încorporate. Pentru că, pe lângă simpla apropiere, se pot face mult mai multe pentru a obține o fotografie super-telefotografică minunată.

Fotografiați luna în toate fazele, cu modul Lună, care optimizează setările aparatului foto pentru a capta imagini astronomice clare. Apropiați-vă de ființele timide și iuți, utilizând modul Observare păsări. Puteți să țineți obturatorul deschis timp până la 60 de secunde, cu modurile de fotografiere Bulb și Durată – perfecte pentru fotografierea nocturnă. Și puteți să suprapuneți până la trei cadre pentru a crea imagini unice, în modul Expunere multiplă.

nikon-image

Mânerul mare și comenzile bine poziționate simplifică reglarea rapidă și cursivă a zoomului

Indiferent ce dezvăluie cerul, veți fi pregătit. Mânerul generos al aparatului foto asigură o prindere stabilă, iar controlul de zoom lateral vă permite să extindeți obiectivul cu degetul mare. O simplă apăsare a butonului de zoom cu revenire rapidă va retrage obiectivul la un unghi mai larg, permițând fotografierea mai simplă a subiectelor care au ieșit din cadru. De asemenea, acest COOLPIX are mai puțin de un sfert din greutatea unui aparat foto SLR cu obiectiv de super-telefotografie atașat. Cântărind numai 1,4 kg, este mult mai simplu de manevrat când fotografiați cu aparatul foto ținut în mână.

nikon-image

Fiți pregătit

Fotografiați cu lumină. Filmați cu sunet. Există câte un accesoriu de la Nikon pentru fiecare situație.

Cupla de accesorii a aparatului foto vă permite să montați renumitele dispozitive Speedlight de la Nikon: încercați compactul SB-700 când doriți să obțineți imagini mai echilibrate în situații cu iluminare dificilă. Iar microfonul stereo ME-1 sau microfonul wireless ME-W1 vă permite să înregistrați sunet clar.

Specificații tehnice

TipAparat foto digital compact
Pixeli efectivi16 milioane (Prin procesarea imaginii, numărul de pixeli efectivi se poate reduce.)
Senzor de imagineTip CMOS, de 1/2,3 inci, Nr. total pixeli: aprox. 16,79 milioane
ObiectivObiectiv NIKKOR cu zoom optic 125x
Distanță focalăDe la 4,3 până la 539 mm (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de 24–3000 mm în format de 35 mm [135])
Număr f/f/2.8 până la 8
Construcție obiectiv17 elemente în 12 grupuri (5 lentile ED și 1 lentilă super ED)
MărirePână la 4x (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de aprox. 12000 mm în format de 35 mm [135]); până la 3,6x când se înregistrează filme cu 2160/30p (4K UHD) sau 2160/25p (4K UHD)
Informaţii suplimentare

¹ Conform situației din 10 iulie 2018² Echivalent 35 mm³ Magnificarea prin intermediul funcției Dynamic Fine Zoom este calculată de la poziția cu unghi larg maxim a zoomului optic.⁴ Conform standardelor CIPA.⁵ Marca verbală și siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate, deținute de Bluetooth SIG, Inc. și orice utilizare a acestor mărci de către Nikon Corporation și filialele sale este sub licență.⁶ Wi-Fi® și sigla Wi-Fi CERTIFIED sunt mărci comerciale înregistrate ale Wi-Fi Alliance.

Cod articol

COOLPIX P1000 - VQA060EA