COOLPIX B500

Obțineți simplu calitatea excepțională a imaginii, cu COOLPIX B500 de la Nikon.

Explorați puterea obiectivului NIKKOR al acestuia, cu zoom optic de 40x, extensibil până la 80x prin intermediul funcției Dynamic Fine Zoom¹, care vă aduce în inima acțiunii, cu controlul de zoom lateral, adăugat la stabilitatea deosebită. Alegeți un punct de vizualizare unic cu monitorul LCD de înaltă definiție, cu înclinare, recapturați ușor subiectele cu butonul de zoom cu revenire rapidă și țineți aparatul foto conectat la dispozitivul inteligent, cu aplicația SnapBridge. Operarea intuitivă facilitează fotografierea, funcțiile utilizate frecvent pot fi accesate prin intermediul selectorului de moduri, iar designul clasic este comod de ținut în mână.

Aparatul foto COOLPIX B500, cu 16 megapixeli, vă ajută să înregistrați viața dintr-un unghi creativ.

nikon-image

OPERARE SIMPLĂ ȘI INTUITIVĂ, CU O CALITATE SUPERIOARĂ A IMAGINII

Bucurați-vă de simplitatea operării, cu rezultate remarcabile garantate, astfel încât să vă puteți concentra asupra compoziției creative. Funcțiile utilizate frecvent vă sunt la îndemână prin intermediul selectorului de moduri și o mulțime de funcții facilitează obținerea filmelor Full HD (1080p/60i) impresionante și a fotografiilor remarcabile, în călătorii sau când vă petreceți timpul admirând stelele sau urmărind păsările, din pasiune. Dispunând de 16 megapixeli și de un senzor CMOS cu iluminare din spate, care este extrem de eficient, veți obține imaginile de înaltă calitate pe care le-ați dorit dintotdeauna și, în plus, veți putea fotografia oriunde călătoriți, deoarece aparatul foto este alimentat de baterii AA, care se comercializează peste tot în lume.

nikon-image

OBIECTIV NIKKOR CU ZOOM OPTIC 40X

Înregistrați toată acțiunea la evenimentele sportive, fotografiați de la distanță subiecte din peisajele urbane, cu detalii precise sau realizați imagini clare ale lunii și ale cerului nocturn cu obiectivul NIKKOR cu zoom optic de 40x, extensibil până la 80x prin intermediul funcției Dynamic Fine Zoom¹. Sistemele optice NIKKOR oferă performanțe excepționale demonstrate, astfel încât vă puteți bucura de un obiectiv puternic, care asigură o acoperire de la 22,5 mm la unghi larg, până la unghiuri de câmp super-telefotografice de 900 mm (distanțe focale echivalente cu formatul de 35 mm) într-un aparat foto compact.

nikon-image
nikon-image

SnapBridge menține o conexiune constantă, cu consum redus de energie între aparatul foto și smartphone sau tabletă, pentru a vă oferi posibilitatea de a vă controla mai simplu viața fotografică. Acum puteți să sincronizați fotografiile cu cele din dispozitivul inteligent în timp ce fotografiați și să partajați într-o clipă imaginile de calitate Nikon. De asemenea, puteți să controlați funcții cheie ale aparatului foto prin intermediul telefonului, să aveți mereu ora corectă în aparatul foto și să îl actualizați etc.

Aflați mai multe
nikon-image

SELECTOR DE MODURI

Particularizați experiența de fotografiere prin setarea funcțiilor preferate, precum Automat, Mod scenă sau Sport în selectorul de moduri din partea de sus a aparatului foto, pentru a le accesa rapid. Apoi este chiar simplu și intuitiv să modificați setările, fotografierea devenind un lucru facil.

nikon-image

FILME FULL HD EXTREM DE CURSIVE

Spuneți adio pentru totdeauna imaginilor video neclare, deoarece puteți să înregistrați filme Full HD (1080p/60i) cu ajutorul sistemului hibrid de reducere a vibrațiilor (VR) pe 4 axe, care combină funcția VR prin deplasarea componentelor obiectivului cu funcția VR electronic, pentru a contracara efectul tremuratului aparatului foto și a reduce eficient efectul de estompare – chiar și la zoomul optic maxim, de 40x. Impresionați-vă prietenii cu filmele deosebit de clare cu sărbători de familie, concerte, arhitectură sau natură sălbatică, toate înregistrate cu detalii clare, indiferent cât de departe ar fi subiectele – și salvați imagini statice în timpul înregistrării filmelor.

nikon-image

MONITOR LCD MARE, CU ÎNCLINARE, DE 7,5 CM, CU 921.000 PUNCTE

Bucurați-vă de simplitatea fotografierii cu monitorul cu înclinare, cu unghi variabil, care facilitează realizarea compozițiilor creative și vă asigură că fotografiați exact ceea ce vedeți pe ecran. Fotografiați și filmați confortabil, dintr-o gamă largă de unghiuri, cu flexibilitate pentru fiecare tip de subiect. Afișajul de înaltă definiție consumă foarte puțină energie, lăsând în baterii o rezervă suficientă pentru a fotografia momentele care merită să fie imortalizate. Acesta oferă o reproducere precisă a culorilor și o vizibilitate superbă, chiar și atunci când este privit dintr-o direcție diagonală. Stratul anti-reflexie și acoperirea acrilică anti-amprentă asigură vizualizarea clară în orice moment, iar funcția de reglare a luminozității pe 5 niveluri oferă o vizibilitate superioară când se redau imaginile în zilele mai însorite.

nikon-image

GRIP CONFORTABIL, FORMAT PORTABIL

Aparatul foto este proiectat ergonomic, pentru a asigura o priză stabilă, deși corpul acestuia este extrem de portabil – aproximativ 113,5 (L) x 78,3 (l) x 94,9 (h) mm – și încape confortabil în mână. Este stilizat în manieră clasică, cu performanțe superioare și greutate scăzută, cântărind aproape 542 g, inclusiv bateriile și cardul SD.

nikon-image

Specificații tehnice

TipAparat foto digital compact
Pixeli efectivi16 milioane (Prin procesarea imaginii, numărul de pixeli efectivi se poate reduce.)
Senzor de imagineTip CMOS de 1/2,3 inci, Nr. total pixeli: aprox. 16,76 milioane
ObiectivObiectiv NIKKOR cu zoom optic 40x
Distanță focalăDe la 4 până la 160 mm (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de 22,5–900 mm în format de 35 mm [135])
Număr f/f/3 până la 6.5
Construcție obiectiv12 elemente în 9 grupuri (3 lentile ED)
MărirePână la 4x (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de aprox. 3600 mm în format de 35 mm [135])
Informaţii suplimentare

1. Durata de funcționare a bateriilor nu reflectă utilizarea aplicației SnapBridge și poate varia în funcție de condițiile de utilizare, inclusiv temperatura, intervalul dintre fotografii și durata de afișare a meniurilor și a imaginilor. Bateriile furnizate sunt numai pentru utilizare de probă. Valorile listate pentru bateriile cu litiu au fost obținute utilizând baterii FR6/L91 (format AA) Energizer(R) Ultimate Lithium, disponibile în comerț.

2. Fișierele de filme individuale nu pot depăși dimensiunea de 4 GB sau lungimea de 29 de minute. Dacă temperatura aparatului foto crește, înregistrarea se poate opri înainte de atingerea acestor limite.


Toate măsurătorile sunt efectuate în conformitate cu standardele sau principiile CIPA (Camera and Imaging Products Association).

Compania Nikon nu va fi răspunzătoare pentru eventualele erori conținute de aceste specificații.

Aspectul și specificațiile acestui produs pot fi modificate fără notificare prealabilă.